Spitalul tău
de încredere

Generalități:
Artroza cotului este concluzia leziunilor post-traumatice sau degenerative ce duc la măcinarea cartilajului de la nivelul humerusului distal și/sau a radiusului și ulnei proximale ce duc la: mărirea de volum a articulației, deficit de mobilitate și durere locală, accentuată la efort.

Tratament:
Se împarte, proporțional cu severitatea afecțiunii în mai multe etape.

• Conservator – Fizioterapia împreună cu infiltațiile intra-articulare combat componentele inflamatorie și algică ale artrozei. Prezintă avantajul de a fi confortabile pentru pacient, cu complicații minime.
• Chirurgical – Exită mai multe alternative de tratament – debridarea articulară artroscopică sau deschisă, artroplastia de interpoziție, rezecția artroplastică, artroplastia cu proteză metalică sau fuziunea humero-cubito-radială, fiecare procedură operatorie prezentând particularități legate de beneficiul funcțional și reducerea simptomatologiei dureroase precum și a nivelului de activitate post-intervențională pentru care pacientul optează după consultarea cu medicul curant.

Complicații:
Rata de complicații este direct proporțională cu severitatea simptomatologiei și cu gradul de invazivitate al procedurii chirurgicale alese. Intra și post-intervențional pot apărea leziuni neurologice – parestezii locale ce au un grad variabil de remisiune ce pot necesita intervenții chirurgicale ulterioare; leziuni vasculare ce pot necesita intervenții chirurgicale ulterioare; degradarea implantului, fie mecanică sau secundară unui proces infecțios ce poate necesita o revizie chirurgicală; Rolul investigării preoperatorii este de a identifica o fereastră chirurgicală optimă și de a minimiza șansa complicațiilor.

Recuperare:
Depinzând de tipul de intervenție chirurgicală efectuată, reluarea activității se face conform indicațiilor medicului curant și în limita durerii – anumite proceduri necesitând imobilizare în atelă gipsată sau orteză. De obicei, pacienții vor avea un pansament de îngrijit până la 14 zile. Supravegherea post-intervențională se efectuează conform controalelor stabilite cu medicul curant sau la nevoie, în cazul apariției complicațiilor.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum.

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae ab illo inventore veritatis et quasi architecto beatae vitae dicta sunt explicabo. Nemo enim ipsam voluptatem quia voluptas sit aspernatur aut odit aut fugit, sed quia consequuntur magni dolores eos qui ratione voluptatem sequi nesciunt. Neque porro quisquam est, qui dolorem ipsum quia dolor sit amet, consectetur, adipisci velit, sed quia non numquam eius modi tempora incidunt ut labore et dolore magnam aliquam quaerat voluptatem. Ut enim ad minima veniam, quis nostrum exercitationem ullam corporis suscipit laboriosam, nisi ut aliquid ex ea commodi consequatur? Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat quo voluptas nulla pariatur?

Generalitati

Coxartroza sau artroza soldului este o boala cronica degenerativa a articulatiei coxo-femurale, in care se produce treptat distrugerea cartilajului articular precum si a suprafetelor articulare ale oaselor din componenta acesteia si afectarea structurilor locale.

Distrugerea cartilajului articular face ca suprafetele osoase sa vină in contact direct, producand durere cu caracter mecanic (la mobilizare). In timp, acestea se deformeaza si apar depuneri de os numite osteofite, chisturi sau geode (pierderi de substanta). Articulatia isi pierde progresiv mobilitatea iar durerea devine permanenta. Cel mai frecvent, durerea apare in zona inghinala si iradiaza pe fata anterioara a coapsei, spre genunchi . Pacientul poate percepe cracmente la mobilizare. In stadiile tardive apar si atrofie musculara locala si scurtarea membrului inferior afectat, iar mobilitatea articulatiei scade pana la blocarea sa aproape completa, daca coxartroza este bilaterala pacientul putand deveni chiar imobilizat la pat.

Coxartroza poate sa fie primara, aparuta cu inaintarea in varsta (> 50 ani) pe un sold normal (existand anumiti factori de risc precum sexul masculin, obezitatea si suprasolicitarea repetata ce pot grabi debutul sau evolutia), fie secundara, pe fondul unor traumatisme (fracturi, luxatii traumatice), boli cronice (boala Paget), congenitale sau aparute in copilarie (displazie de sold, Legg-Calve-Perthes), metabolice (hipotiroidism, diabet) etc.

Diagnosticarea coxartrozei se face clinic (urmarind acuzele pacientului si evaluarea mobilitatii soldului) si imagistic (radiologic de electie, cu sau fara completare echografica / CT / IRM).

Tratamentul coxartrozei

In stadiile incipiente ale coxartrozei, conduita terapeutica este una conservatoare, ce urmareste reducerea durerii si tonifierea musculaturii, prin tratament simptomatic medicamentos antialgic si antiinflamator si fizio / kinetoterapie.

Scopul tratamentului conservator este acela de a incetini evolutia bolii si implicit a intarzia cat mai mult posibil tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical este reprezentat de endpprotezarea soldului ce consta in inlocuirea acetabulului si a capului femural (care este taiat si extras) cu componente metalice (cupa acetabulara si coada femurala + cap), intre care se afla un insert din diverse materiale (ex. polietilena), ce permite alunecarea suprafetelor. Protezarea se indica atunci cand durerea afecteaza calitatea vietii pacientului, fiind permanenta, refractara la medicatie si afectand activitatile zilnice, cand limitarea mobilitatiii soldului si a distantei de deplasare sunt importante, iar celelalte metode de tratament au esuat sau nu mai dau rezultate.

Tipuri de implanturi

Protezele de sold pot fi de doua tipuri (in functie de tipul de fixare) cimentate sau necimentate.

In cazul protezelor cimentate, componentele se fixeaza la introducere folosindu-se un ciment osos special (rasina sintetica), preparat intraoperator. Protezele de tip cimentat asigura o fixare rapida si solida in os si se utilizeaza de obicei in situatiile in care nu se preteaza utilizarea unei proteze necimentate (status biologic prost al pacientului, varsta inaintata si comorbiditati importante, osteoporoza marcata etc).

Protezele de tip necimentat se bazeaza pe integrare osoasa, avand o suprafata ce permite cresterea osului pe componente, formandu-se interdigitatii osoase ce asigura fixarea acestora.

Supravietuirea implanturilor

Durata de viata a unei proteze de sold depinde de mai multi factori, cea medie fiind de 15-20 de ani. Se poate observa astfel, corelat cu facilitatea unei revizii, de ce in cazul pacientilor tineri se prefera unde este posibil utilizarea unei proteze de tip necimentat. Componentele protezei se uzeaza lent, dar ireversibil. In cazul unui pacient tanar si activ, de exemplu, proteza se va deteriora mai rapid decat in cazul unui pacient mai in varsta, cu activitate moderata, solicitarea protezei prin activitate fizica fiind, de obicei, mai mare.

Complicatiile artroplastiei de sold

Complicatiile artroplastiei de sold pot fi intraoperatorii sau postoperatorii.

Sângerarea: Interventia de endoprotezare a soldului este una care implica o sangerare destul de importanta (de la nivelul muschilor si osoasa). De asemenea, in articulatie si tesuturile din jur se poate acumula sange postoperator, ducand la formarea unui hematom local. Intraoperator, sangerarile masive cu lezarea unor vase importante sunt o complicatie rara, insa ea poate exista.

Fractura: De asemenea, o fragilitate crescuta osoasa poate duce la aparitia unei fracturi la introducerea componentelor, implicand modificarea tehnicii chirurgicale si a conduitei postoperatorii.

Leziunile neurologice: Se mai pot produce extrem de rar lezarea unui nerv din proximitatea articulatiei, cu aparitia unui deficit neurologic ce regreseaza spontan de boicei in decurs de cateva luni postoperator, in functie de severitatea sa.

Infectia: Contaminarea intraoperatorie a protezei si aparitia unei infectii este, de asemenea, posibila, insa riscul este foarte mic, de 1-3%. Daca aceasta survine insa, este necesara tratarea ei si scoaterea protezei acest lucru implicand alte interventii chirurgicale ulterioare.

Inegalitatea de lungime a membrelor: De asemenea, artroplastia soldului, prin componentele utilizate, ce nu pot imita perfect specificul biologic al articulatiei coxo-femurale a fiecarui pacient, poate produce o inegalitate intre membre, dar daca aceasta este de pana la 1 cm ea fiind tolerabila si neexistand consecinte ulterioare asupra mersului.

Luxatia endoprotetica: Postoperator poate aparea luxatia protezei, in urma unor miscari neadecvate ale pacientului, in special in primele trei luni, fiind important sa se respecte intocmai indicatiile echipei de recuperare si ale medicului ortoped pana cand se reface musculatura locala.

Flebita (inflamatia unei vene), posibil complicata cu tromboza venoasa si migrarea trombului cu constituirea de eventuale embolii reprezinta o alta complicatie postoperatorie, fiind importanta mobilizarea precoce (dupa caz), purtarea feselor elastice si instituirea de tratament anticoagulant pe care pacientul sa il urmeze.

Pierderea fixarii protezei (dezancorarea din os) este, de asemenea, o complicatie posibila, necesitand revizia acesteia.

Recuperarea postoperatorie

Dupa interventia de endoprotezare, pacientii vor fi monitorizati in cadrul sectiei de terapie intensiva o perioada scurta, iar daca evolutia este favorabila vor reveni la salon, unde vor incepe sa se mobilizeze, asistati de catre personal specializat, cu sau fara incarcare pe membrul operat, in functie de tipul protezei. In cazul protezei necimentate, pacientul se va deplasa cu ajutorul unui cadru de mers, pana la 6 saptamani postoperator, neavand voie sa calce, dupa care va face acest lucru progresiv. In cazul protezei cimentate, pacientul se poate mobiliza de cand ajunge la salon, calcand complet. De asemenea, pacientii vor purta fesele elastice si vor sta cu membrul operat elevat pana la nivelul genunchiului (de obicei pe o perna), atata timp cat stau in pat. Perioada de spitalizare medie este de 7 zile. Pacientii vor avea de asemenea un tratament anticoagulant adaptat, constand in injectii subcutanate in pliu abdominal pana la 35 de zile postoperator, precum si tratament medicamentos antialgic si antiinflamator. Se vor continua in serviciu specializat exercitiile de recuperare. Revenirea la control se va face la 3 saptamani postoperator, cand se vor scoate si firele de sutura, apoi la 6 saptamani, 3 luni, 6 luni si anual.

Generalități

Reprezintă una dintre cele mai frecvente complicații secundare tratamentului nesatisfăcător al fracturii epifizei distale de radius. De asemenea, poate apărea în cazul unui istoric de muncă fizică manuală intensă, precum și în cazul unor afecțiuni sau fracturi ale oaselor carpiene cu care intră în contact.

Simptome

Pot varia de la mărirea de volum a pumnului, trosnituri la mobilizare, durere și impotență funcțională până la o jenă dureroasă persistentă care se ameliorează parțial la administrarea de antiinflamatorii. Pacientul își amintește evenimentul traumatic în cazul în care mâna a fost imobilizată. Condiții clinice mai greu de diagnosticat precum instabilitățiile oaselor carpiene sau pseudartroza osului scafoidian se pot prezenta la mare distanță de timp față de traumatism, sub forma artrozei radio-carpiene instituite.

Tratament

Conservator: Acest tip de tratament are ca scop reducerea sau anularea simptomatologică – dispariția durerii, recuperarea mobilității și obținerea unei încheieturi funcționale. Medicul poate prescrie utilizarea unei orteze pentru muncă fizică manuală, în scopul diminuării fenomenelor dureroase; Se pot utiliza fizio-kinetoterapia în scop adjuvant, precum și infiltrațiile cu soluții antiinflamatorii sau anestezice.

Chirurgical: Se optează pentru acest tip de tratament în momentul în care se constată eșecul tratamentului conservator sau în momentul în care pacientul dorește o soluționare mult mai rapidă a simptomelor.

Medicul pune în balanță necesitatea pacientului pentru mobilitate sau forță fizică și optează pentru un tratament de tip fuziune radio-carpiana – sudarea oaselor carpiene cu radiusul pentru a beneficia de forță în detrimentul mobilității sau pentru un tratament de tip carpectomie – îndepărtarea unui rând de oase carpiene pentru a păstra o bună mobilitate la nivelul pumnului cu prețul diminuării forței musculare. În cazul in care pacientul nu este hotărât pentru o intervenție chirurgicală, se poate opta pentru o orteză antebrahio-palmară care va actiona precum intervenția de fuziune, urmând ca pacientul să decidă dacă este în favoarea intervenției.

Complicații

Pot apărea într-un procent mic fenomene nedorite intra sau postoperatorii precum leziuni arteriale sau nervoase, redoarea articulară, sindromul de durere regională complexă, infecția de plagă operatorie sau a materialului de osteosinteză, acestea se consideră acceptabile, rolul investigării preoperatorii fiind de a reduce la minim aceste riscuri.

Recuperare

Reluarea activitățiilor se face în jur de 4-6 săptămâni postoperator, fiind dependentă de particularitățiile pacientului. În cazul tratamentului conservator, se poate obține o intoarcere la activitate mai devreme cu efectuării unui tratament multimodal – medicamentos și fizio-kinetoterapie. Medicul poate recomanda utilizarea de dispozitive adjuvante precum orteze sau atele gipsate postoperator sau dimpotrivă de fizio-kinetoterapie pentru dinamizarea accelerată a procesului de recuperare. Evoluția postoperatorie sau după tratament conservator se urmărește prin controale clinice și radiologice periodice pentru a preîntâmpina apariția complicațiilor. Uneori este necesară extragerea precoce a unor componente de fixare sau reintervenția în cazul în care se constată degradarea fixării.