Generalitati
Coxartroza sau artroza soldului este o boala cronica degenerativa a articulatiei coxo-femurale, in care se produce treptat distrugerea cartilajului articular precum si a suprafetelor articulare ale oaselor din componenta acesteia si afectarea structurilor locale.
Distrugerea cartilajului articular face ca suprafetele osoase sa vină in contact direct, producand durere cu caracter mecanic (la mobilizare). In timp, acestea se deformeaza si apar depuneri de os numite osteofite, chisturi sau geode (pierderi de substanta). Articulatia isi pierde progresiv mobilitatea iar durerea devine permanenta. Cel mai frecvent, durerea apare in zona inghinala si iradiaza pe fata anterioara a coapsei, spre genunchi . Pacientul poate percepe cracmente la mobilizare. In stadiile tardive apar si atrofie musculara locala si scurtarea membrului inferior afectat, iar mobilitatea articulatiei scade pana la blocarea sa aproape completa, daca coxartroza este bilaterala pacientul putand deveni chiar imobilizat la pat.
Coxartroza poate sa fie primara, aparuta cu inaintarea in varsta (> 50 ani) pe un sold normal (existand anumiti factori de risc precum sexul masculin, obezitatea si suprasolicitarea repetata ce pot grabi debutul sau evolutia), fie secundara, pe fondul unor traumatisme (fracturi, luxatii traumatice), boli cronice (boala Paget), congenitale sau aparute in copilarie (displazie de sold, Legg-Calve-Perthes), metabolice (hipotiroidism, diabet) etc.
Diagnosticarea coxartrozei se face clinic (urmarind acuzele pacientului si evaluarea mobilitatii soldului) si imagistic (radiologic de electie, cu sau fara completare echografica / CT / IRM).
Tratamentul coxartrozei
In stadiile incipiente ale coxartrozei, conduita terapeutica este una conservatoare, ce urmareste reducerea durerii si tonifierea musculaturii, prin tratament simptomatic medicamentos antialgic si antiinflamator si fizio / kinetoterapie.
Scopul tratamentului conservator este acela de a incetini evolutia bolii si implicit a intarzia cat mai mult posibil tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical este reprezentat de endpprotezarea soldului ce consta in inlocuirea acetabulului si a capului femural (care este taiat si extras) cu componente metalice (cupa acetabulara si coada femurala + cap), intre care se afla un insert din diverse materiale (ex. polietilena), ce permite alunecarea suprafetelor. Protezarea se indica atunci cand durerea afecteaza calitatea vietii pacientului, fiind permanenta, refractara la medicatie si afectand activitatile zilnice, cand limitarea mobilitatiii soldului si a distantei de deplasare sunt importante, iar celelalte metode de tratament au esuat sau nu mai dau rezultate.
Tipuri de implanturi
Protezele de sold pot fi de doua tipuri (in functie de tipul de fixare) cimentate sau necimentate.
In cazul protezelor cimentate, componentele se fixeaza la introducere folosindu-se un ciment osos special (rasina sintetica), preparat intraoperator. Protezele de tip cimentat asigura o fixare rapida si solida in os si se utilizeaza de obicei in situatiile in care nu se preteaza utilizarea unei proteze necimentate (status biologic prost al pacientului, varsta inaintata si comorbiditati importante, osteoporoza marcata etc).
Protezele de tip necimentat se bazeaza pe integrare osoasa, avand o suprafata ce permite cresterea osului pe componente, formandu-se interdigitatii osoase ce asigura fixarea acestora.
Supravietuirea implanturilor
Durata de viata a unei proteze de sold depinde de mai multi factori, cea medie fiind de 15-20 de ani. Se poate observa astfel, corelat cu facilitatea unei revizii, de ce in cazul pacientilor tineri se prefera unde este posibil utilizarea unei proteze de tip necimentat. Componentele protezei se uzeaza lent, dar ireversibil. In cazul unui pacient tanar si activ, de exemplu, proteza se va deteriora mai rapid decat in cazul unui pacient mai in varsta, cu activitate moderata, solicitarea protezei prin activitate fizica fiind, de obicei, mai mare.
Complicatiile artroplastiei de sold
Complicatiile artroplastiei de sold pot fi intraoperatorii sau postoperatorii.
Sângerarea: Interventia de endoprotezare a soldului este una care implica o sangerare destul de importanta (de la nivelul muschilor si osoasa). De asemenea, in articulatie si tesuturile din jur se poate acumula sange postoperator, ducand la formarea unui hematom local. Intraoperator, sangerarile masive cu lezarea unor vase importante sunt o complicatie rara, insa ea poate exista.
Fractura: De asemenea, o fragilitate crescuta osoasa poate duce la aparitia unei fracturi la introducerea componentelor, implicand modificarea tehnicii chirurgicale si a conduitei postoperatorii.
Leziunile neurologice: Se mai pot produce extrem de rar lezarea unui nerv din proximitatea articulatiei, cu aparitia unui deficit neurologic ce regreseaza spontan de boicei in decurs de cateva luni postoperator, in functie de severitatea sa.
Infectia: Contaminarea intraoperatorie a protezei si aparitia unei infectii este, de asemenea, posibila, insa riscul este foarte mic, de 1-3%. Daca aceasta survine insa, este necesara tratarea ei si scoaterea protezei acest lucru implicand alte interventii chirurgicale ulterioare.
Inegalitatea de lungime a membrelor: De asemenea, artroplastia soldului, prin componentele utilizate, ce nu pot imita perfect specificul biologic al articulatiei coxo-femurale a fiecarui pacient, poate produce o inegalitate intre membre, dar daca aceasta este de pana la 1 cm ea fiind tolerabila si neexistand consecinte ulterioare asupra mersului.
Luxatia endoprotetica: Postoperator poate aparea luxatia protezei, in urma unor miscari neadecvate ale pacientului, in special in primele trei luni, fiind important sa se respecte intocmai indicatiile echipei de recuperare si ale medicului ortoped pana cand se reface musculatura locala.
Flebita (inflamatia unei vene), posibil complicata cu tromboza venoasa si migrarea trombului cu constituirea de eventuale embolii reprezinta o alta complicatie postoperatorie, fiind importanta mobilizarea precoce (dupa caz), purtarea feselor elastice si instituirea de tratament anticoagulant pe care pacientul sa il urmeze.
Pierderea fixarii protezei (dezancorarea din os) este, de asemenea, o complicatie posibila, necesitand revizia acesteia.
Recuperarea postoperatorie
Dupa interventia de endoprotezare, pacientii vor fi monitorizati in cadrul sectiei de terapie intensiva o perioada scurta, iar daca evolutia este favorabila vor reveni la salon, unde vor incepe sa se mobilizeze, asistati de catre personal specializat, cu sau fara incarcare pe membrul operat, in functie de tipul protezei. In cazul protezei necimentate, pacientul se va deplasa cu ajutorul unui cadru de mers, pana la 6 saptamani postoperator, neavand voie sa calce, dupa care va face acest lucru progresiv. In cazul protezei cimentate, pacientul se poate mobiliza de cand ajunge la salon, calcand complet. De asemenea, pacientii vor purta fesele elastice si vor sta cu membrul operat elevat pana la nivelul genunchiului (de obicei pe o perna), atata timp cat stau in pat. Perioada de spitalizare medie este de 7 zile. Pacientii vor avea de asemenea un tratament anticoagulant adaptat, constand in injectii subcutanate in pliu abdominal pana la 35 de zile postoperator, precum si tratament medicamentos antialgic si antiinflamator. Se vor continua in serviciu specializat exercitiile de recuperare. Revenirea la control se va face la 3 saptamani postoperator, cand se vor scoate si firele de sutura, apoi la 6 saptamani, 3 luni, 6 luni si anual.