Nonconsolidarea fracturilor diafizei humerale reprezintă stoparea procesului de vindecare a fracturii de diafiză humerală. În funcție de timpul scurs de la producerea fracturii se poate clasifica de la întarziere în consolidare până la pseudartroză.
Această afecțiune poate apărea atât ca urmare a tratamentului conservator cât și ca urmare a tratamentului chirurgical fiind identificați un număr de factori de risc dintre care enumerăm:
- factori biologici:
1. anomalii metabolice sau endocrine(osteoporoza, carență de vitamina D)
2. infecție
3. factori specifici pacientului (fumat, obezitate, malnutriție, noncomplianță)
4. fractură deschisă
- factori mecanici:
1. fractură instabilă
2. rigiditatea umarului sau a cotului
Simptome:
1. durerea este simptomul central si apare la momentul utilizarii membrului.
2. mobilitate anormala
3. cracmente
N.B.: Un aspect important de menționat este acela că acestă afecțiune poate asocia pareză de nerv radial iar în acest sens se poate indica în cazuri selecționate efectuarea unei electromiografii.
Pentru stabilirea diagnosticului sunt necesare efectuarea radiografiilor de humerus în mai multe incidențe și în cazuri selectionate se poate recomanda efectuarea unui computer tomograf pentru stabilirea lipsei ”punților osoase” între capetele fracturare. De menționat că în procesul de stabilire a diagnosticului in functie de evaluarea clinica se poate indica efectuarea unui set de analize de sânge pentru excluderea etiologiei infectioase a nonconsolidării.
Tratamentul poate fi împărțit în două grupe : tratament conservator și tratament chirurgical:
Tratamentul conservator constă în orteză funcțională cu sau fără terapie de stimulare a vindecării osoase și este adresat în principal pacienților cu comorbidități care contraindică tratamentul chirurgical și pacientilor low-demand care prezintă nonconsolidare asimptomatică (nu prezintă durere)
Tratamentul chirurgical este reprezentat de o intervenție complexă ce poate presupune stimularea vindecarii osoase prin indepărtarea țesutului fară potential de osteogeneză, adiția de os (fie osul pacientului: autogrefă din creasta iliacă, fie din banca de os: allogrefă de cap femural) și reducerea si fixarea(osteosinteza cu placă și șuruburi). Metoda de tratament va fi aleasă de chirurg în fucție de particularitatea cazului și poate implica sau nu toate procedeele enumerate mai sus cât si procedee suplimentare.