Sindromul canalului Guyon
 

Generalitati

Reprezintă una dintre neuropatiile periferice, apărând de sine stătător sau secundar unei palete largi de patologie – după fracturi epifizare de radius sau ulnă, luxații ale oaselor carpiene, în cadrul bolilor tiroidiene, insuficienței renale cronice, tabagismului, tezaurismozelor – Diabet, Boala Wilson, Boala amiloidă precum și secundar traumatismului direct. Frecvent, se poate asocia unui sindrom de canal carpian adiacent.

 

Simptome

Pot varia de la durere localizată la nivelul incheieturii cu iradiere către ultimele 2 degete, furnicături, amorteli si diminuarea forței de apucare. În stadiul avansat al bolii se constată pierderea musculaturii interosoase, abolirea aprehensiunii și disparitia sensibilității la nivelul ultimelor 2 degete. În cazul în care simptomatologia clinică este neconcludenta, medicul poate recomanda efectuarea unei echografii de părți moi sau unei investigații neurofiziologice -electromiografie sau studiu de conducere nervoasă la nivelul nervului ulnar.

 

Tratament

Conservator: În stadiile incipiente sau în cazul în care pacientul nu dorește un tratament chirurgical, acest tip de tratament are ca scop reducerea sau anularea simptomatologică – dispariția durerii, recuperarea funcției musculare și senzitive. Medicul poate prescrie un tratament neurotrofic, în scopul diminuării fenomenelor dureroase. Fizio-kinetoterapia se poate asocia în scop adjuvant.

Chirurgical: Se optează pentru acest tip de tratament în momentul în care se constată eșecul tratamentului conservator sau în momentul în care tabloul clinic este avansat. Se poate asocia eliberării nervului ulnar un procedeu curativ al patologiei de bază, dacă aceasta există – osteotomie de corectie ulnă, reducere și fixare a luxaței semilunarului, reconstructie complex fibrocartrilaginos triangular etc.

Complicații: Pot apărea într-un procent mic fenomene nedorite intra sau postoperatorii precum eșecul decompresiei nervului ulnar, leziuni arteriale sau nervoase, pareza tranzitorie a nervului ulnar, sindromul de durere regională complexă, infecția de plagă operatorie -- acestea se consideră acceptabile, rolul investigării preoperatorii fiind de a reduce la minim aceste riscuri.

 

Recuperare

Reluarea activitățiilor se face în jur de 2 săptămâni postoperator, fiind dependentă de particularitățiile pacientului. În cazul tratamentului conservator, se poate obține o intoarcere la activitate mai devreme cu efectuării unui tratament multimodal – medicamentos și fizio-kinetoterapie.

Medicul poate recomanda utilizarea de dispozitive adjuvante precum orteze sau atele gipsate postoperator sau dimpotrivă de fizio-kinetoterapie pentru dinamizarea accelerată a procesului de recuperare.

Evoluția postoperatorie sau după tratament conservator se urmărește prin controale clinice periodice pentru a preîntâmpina apariția complicațiilor. Uneori este necesară reintervenția în cazul în care se constată o evoluție postoperatorie deficitară.

Boala Dupuytren

Generalități:
Contractura Dupuytren este o afecțiune nedureroasă care face ca unul sau mai multe degete să se îndoaie în palmă. Degetele afectate nu se pot îndrepta complet. Sub piele se formează un țesut fibros sub forma unui cordon gros care poate fixa degetele într-o poziție îndoită. SImptomatologia se agravează treptat cu timpul. Contractura Dupuytren afectează cel mai adesea inelarul, degetul mic sau policele. Acest lucru poate complica activitățile de zi cu zi, cum ar fi punerea mâinilor în buzunare, punerea mănușilor sau strângerea mâinii. Nu există tratament definitiv pentru contractura Dupuytren. Tratamentele pot ameliora simptomele și pot încetini agravarea simptomatologiei.


Tratament:
Aponevrotomia percutană – reprezintă o soluție de tratament chirurgical, minim-invazivă ce implică ruperea cordoanelor fibroase cu ajutorul unor ace, cel mai adesea sub anestezie locală. Prezintă un grad crescut de confort post-operator, cu o rată minimă de complicații.
Aponevrectomia deschisă – reprezintă o alternativă la aponevrotomie, aleasă de obicei în recidive sau în cazurile cu simptomatologie gravă – acolo unde sunt necesare proceduri asociate la nivelul articulațiilor degetelor sau unde este necesar un procedeu de reconstrucție tegumentară.


Complicații:
Rata de complicații este direct proporțională cu severitatea simptomatologiei. Intra și post-intervențional pot apărea leziuni neurologice – parestezii locale ce au un grad variabil de remisiune ; leziuni vasculare ce pot necesita intervenții chirurgicale ulterioare; leziuni tegumentare ce pot necesita proceduri ulterioare de reconstrucție tegumentară; Rolul investigării preoperatorii este de a identifica o fereastră chirurgicală optimă și de a minimiza șansa complicațiilor.


Recuperare:
Reluarea activității se face în limita durerii. Habitual, pacienții vor avea un pansament de îngrijit până la 14 zile, ulterior o orteză până la 6 săptămâni post-intervențional. Supravegherea post-intervențională se efectuează conform controalelor stabilite cu medicul curant sau la nevoie, în cazul apariției complicațiilor.

 

Degetul in resort

Generalități:
Degetul în resort face ca un deget să se blocheze într-o poziție îndoită. Se poate îndrepta brusc, cu durere asociată. Degetele cel mai des afectate sunt degetul inelar și degetul mare, dar afecțiunea poate afecta orice deget. Simptomatologia apare atunci când tendonul care controlează acel deget nu poate aluneca lin în teaca în care este înconjurat. Acest lucru poate apărea dacă o parte a tecii tendonului devine inflamată sau dacă se formează un mic nodul pe tendon. Este posibil să aveți un risc mai mare de a dezvolta această patologie dacă aveți diabet, funcție tiroidiană scăzută sau artrită reumatoidă.

Tratament:

  • Conservator – ortezarea degetului pentru o perioadă de 14 zile poate ameliora simptomatologia, reducând inflamația de etiologie mecanică. Se poate asocia o infiltrație locală cu un corticosteroid, care să accelereze remisiunea inflamației locale. Simultan se incearcă identificarea factorilor predispozanți metabolici și tratamentul acestora.
  • Chirurgical – tenoliza flexorilor degetului afectat se poate efectua percutan, cel mai adesea cu anestezie locală sau deschis, prin intermediul unei incizii de 1-2 cm la nivelul palmei, la rădăcina degetului.

Complicații:
În cazul tenolizei percutane există riscul unei recidive datorită unei ligamentotomii incomplete. Intra și post-intervențional pot apărea leziuni neurologice – parestezii locale ce au un grad variabil de remisiune; leziuni vasculare ce pot necesita intervenții chirurgicale ulterioare; Rolul investigării preoperatorii este de a identifica o fereastră chirurgicală optimă și de a minimiza șansa complicațiilor.

Recuperare:
Reluarea activității se face în limita durerii. Habitual, pacienții vor avea un pansament de îngrijit până la 14 zile. Supravegherea post-intervențională se efectuează conform controalelor stabilite cu medicul curant sau la nevoie, în cazul apariției complicațiilor.

Sindromul de tunel cubital
 

Generalitati

Urmează ca frecvență după sindromul de canal carpian, interesând nervul ulnar la nivelul cotului. Apărând de sine stătător sau secundar unei palete largi de patologie – după fracturi sau luxații ale oaselor cotului, în cadrul bolilor tiroidiene, insuficienței renale cronice, tabagismului, tezaurismozelor – Diabet, Boala Wilson, Boala amiloidă precum și secundar traumatismului direct.

 

Simptome

Pot varia de la durere localizată la nivelul feței interne a cotului cu iradiere către ultimele 2 degete, furnicături, amorteli si diminuarea forței de apucare. În stadiul avansat al bolii se constată pierderea musculaturii interosoase a mâinii, abolirea aprehensiunii și disparitia sensibilității la nivelul ultimelor 2 degete. În cazul în care simptomatologia clinică este neconcludenta, medicul poate recomanda efectuarea unei echografii de părți moi la nivelul cotului sau unei investigații neurofiziologice -- electromiografie sau studiu de conducere nervoasă la nivelul nervului ulnar afectat.

 

Tratament

Conservator: În stadiile incipiente sau în cazul în care pacientul nu dorește un tratament chirurgical, acest tip de tratament are ca scop reducerea sau anularea simptomatologică – dispariția durerii, recuperarea funcției musculare și senzitive. Medicul poate prescrie un tratament neurotrofic, în scopul diminuării fenomenelor dureroase. Fizio-kinetoterapia se poate asocia în scop adjuvant.

Chirurgical: Se optează pentru acest tip de tratament în momentul în care se constată eșecul tratamentului conservator sau în momentul în care tabloul clinic este avansat. Se poate asocia eliberării nervului ulnar la nivelul cotului un procedeu curativ al patologiei de bază, dacă aceasta există – osteotomie de corectie calus vicios, reducere și fixare a luxaței ulno-humerale etc.

 

Complicații

Pot apărea într-un procent mic fenomene nedorite intra sau postoperatorii precum eșecul decompresiei nervului ulnar, leziuni arteriale sau nervoase, pareza tranzitorie a nervului ulnar, sindromul de durere regională complexă, infecția de plagă operatorie -- acestea se consideră acceptabile, rolul investigării preoperatorii fiind de a reduce la minim aceste riscuri.

 

Recuperare

Reluarea activitățiilor se face în jur de 2-4 săptămâni postoperator, fiind dependentă de particularitățiile pacientului. În cazul tratamentului conservator, se poate obține o intoarcere la activitate mai devreme cu efectuării unui tratament multimodal – medicamentos și fizio-kinetoterapie. Medicul poate recomanda utilizarea de dispozitive adjuvante precum orteze sau atele gipsate postoperator sau dimpotrivă de fizio-kinetoterapie pentru dinamizarea accelerată a procesului de recuperare. Evoluția postoperatorie sau după tratament conservator se urmărește prin controale clinice periodice pentru a preîntâmpina apariția complicațiilor. Uneori este necesară reintervenția în cazul în care se constată o evoluție postoperatorie deficitară.

Sindromul de tunel carpian
 

Generalitati

Reprezintă una dintre cele mai frecvente neuropatii periferice, apărând de sine stătător sau secundar unei palete largi de patologie – după fracturi epifizare de radius, luxații ale oaselor carpiene, în cadrul bolilor tiroidiene, insuficienței renale cronice, tabagismului, tezaurismozelor – Diabet, Boala Wilson, Boala amiloidă precum și secundar traumatismului direct.

 

Simptome

Pot varia de la durere localizată la nivelul incheieturii cu iradiere către primele 3 degete, furnicături, amorteli si diminuarea forței de apucare între degetul mare și arătător. În stadiul avansat al bolii se constată pierderea musculaturii policelui, abolirea aprehensiunii și disparitia sensibilității la nivelul primelor 3 degete. În cazul în care simptomatologia clinică este neconcludenta, medicul poate recomanda efectuarea unei echografii de părți moi sau unei investigații neurofiziologice -- electromiografie sau studiu de conducere nervoasă.

 

Tratament

Conservator: În stadiile incipiente sau în cazul în care pacientul nu dorește un tratament chirurgical, acest tip de tratament are ca scop reducerea sau anularea simptomatologică – dispariția durerii, recuperarea funcției musculare și senzitive. Medicul poate prescrie un tratament neurotrofic, în scopul diminuării fenomenelor dureroase. Fizio-kinetoterapia se poate asocia în scop adjuvant.

Chirurgical: Se optează pentru acest tip de tratament în momentul în care se constată eșecul tratamentului conservator sau în momentul în care tabloul clinic este avansat. Se poate asocia eliberării nervului ulnar un procedeu curativ al patologiei de bază, dacă aceasta există – osteotomie de corectie ulnă, reducere și fixare a luxaței semilunarului, reconstructie complex fibrocartrilaginos triangular etc.

Complicații: Pot apărea într-un procent mic fenomene nedorite intra sau postoperatorii precum eșecul decompresiei nervului ulnar, leziuni arteriale sau nervoase, pareza tranzitorie a nervului ulnar, sindromul de durere regională complexă, infecția de plagă operatorie -- acestea se consideră acceptabile, rolul investigării preoperatorii fiind de a reduce la minim aceste riscuri.

 

Recuperare

Reluarea activitățiilor se face în jur de 2 săptămâni postoperator, fiind dependentă de particularitățiile pacientului. În cazul tratamentului conservator, se poate obține o intoarcere la activitate mai devreme cu efectuării unui tratament multimodal – medicamentos și fizio-kinetoterapie.

Medicul poate recomanda utilizarea de dispozitive adjuvante precum orteze sau atele gipsate postoperator sau dimpotrivă de fizio-kinetoterapie pentru dinamizarea accelerată a procesului de recuperare.

Evoluția postoperatorie sau după tratament conservator se urmărește prin controale clinice periodice pentru a preîntâmpina apariția complicațiilor. Uneori este necesară reintervenția în cazul în care se constată o evoluție postoperatorie deficitară.